Skip links

Rugby pentru Toți

Te Aud România

Vezi Detalii Decarcă Ghidul

Povestea Noastră

„Rugby pentru toți” este proiectul central al Fundației Te Aud România, care a luat naștere în septembrie 2017, la inițiativa DHL Express România și în parteneriat cu Banca Comercială Română.

Proiectul este unul din cele mai complexe programe de educație non formală, ce susține tinerii talentați din medii dezavantajate să își dezvolte abilitățile la cel mai înalt nivel, atât în terenul de rugby cât și în afara acestuia.

Succesul acestui proiect a dus la dezvoltarea pe verticală a altor două proiecte dedicate sportului, Mini Rugby pentru toți și Rugby Club Gura Humorului, dar și a dezvoltării profesorilor de educație fizică și sport din județul Suceava.

Te Aud România este o organizație non-guvernamentală ce și-a început activitatea în 2014, cu scopul de sprijinire și îmbunătățire a condițiilor de viață ale copiilor din România prin educație îmbunătățită, ghidare în viață, sport și încurajarea integrării sociale.

Proiectele dezvoltate de Te Aud România înseamnă sprijin pentru copii și adolescenți cu rolul de a reuși în plan social, spiritual și financiar, ajutându-i să înțeleagă și să aprecieze tot ceea ce viața le oferă.

Cu accent pe educație, susținem talentele românești și promovăm dezvoltarea personală. Misiunea noastră este de a da șansa fiecarui copil din România să devină cea mai bună variantă a sa.

La Te Aud România, ne angajăm să asigurăm un start echitabil pentru fiecare copil. Prin combinarea educației non-formale și a sportului, în special a rugbyului, creăm un mediu în care fiecare copil, indiferent de contextul său, are șansa egală de a face parte din echipa câștigătoare.

În prezent, Te Aud Romania are ca grup țintă copiii și tinerii din zona de nord a României, o arie cu foarte multe vulnerabilități persistente.

Mini rugby pentru toți reprezintă o inițiativă menită să promoveze sportul ca un instrument de consolidare a integrării școlare, prevenirea abandonului școlar și stimularea educației non-formale prin intermediul activităților rugbystice.

Acest program își propune să sprijine și să educe copiii în valorile rugby-ului, să implice profesorii de sport și jucătorii seniori în transmiterea tradițiilor rugbystice generației tinere, să organizeze competiții interșcolare de rugby tag/rugby touch/mini rugby, să susțină egalitatea de șanse și să creeze oportunități de integrare socială și dezvoltare personală pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani prin ateliere de dezvoltare personală și participarea activă a micilor rugbyști la jocurile adecvate vârstei lor, inclusiv organizarea de turnee anuale de rugby interșcolare.

13
Turnee de mini rugby
14
Școli implicate din județul Suceava
15
Profesori Coordonatori
345
Copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani
Vezi mai multe detalii

Rugby Club Gura Humorului este echipa de seniori înființată în 2018, care a pornit ca o continuare firească a proiectului „Rugby pentru toți”, şi în parteneriat cu actori instituţionali locali şi naţionali. Practic, o parte dintre tinerii programului și-au continuat cariera sportivă prin Rugby Club Gura Humorului.

Club privat 100%

Dezvoltare prin rugby

31
Jucători cu statut junior- senior
Vezi mai multe detalii

Echipa Noastră

Gabriela Popescu

Fondator Te Aud România

Andrei Varvavoi

Coordonator Sportiv

Mihai Coca
Mihai Coca

Antrenor Rugby

Codrin Prorociuc

Antrenor Rugby

Maria Smoleac
Maria Smoleac

Coordonator Program

Alexandra Luchian

Programme Associate

Daniela Ștefănescu

Coordonator Dezvoltare Personală

Ovidiu Varvaroi

Coordonator Educațional

Mecanism

Rugby pentru toți le oferă tinerilor oportunitatea de a-și atinge
potențialul maxim prin sport, bucurându-se de sprijin, incurajare
și dezvoltare într-o comunitate prietenoasă și unită.

6 tineri din program au fost convocați de Federația Română de Rugby pentru a pregăti participarea la Campionatul European U18

Vezi Detalii

3 tineri din programul Rugby pentru Toți au participat cu success la Campionatul European Under 18 din Georgia

Vezi Detalii

5 tineri din program au fost convocați de Federația Română de Rugby pentru a pregăti participarea la Campionatul Mondial U18

Vezi Detalii

2 tineri din programul Rugby pentru Toți au fost selectați pentru participarea la Campionatul European Under 18 7 s Trophy

Vezi Detalii

1 tânăr din programul Rugby pentru Toți a devenit căpitanul echipei de rugby în 7 Under 18 a României, demonstrând leadership

România Under 18 a câștigat Trofeul Boys Under 18 7S desfășurat la Zabky, în Polonia cu suceveanul David Bălan căpitan

Vezi Detalii

Alin Conache din prima generație a programului a fost convocat la CM de Rugby din Franța 2023, fiind cel mai bun marcator al României

Vezi Detalii

Beneficiile tinerilor din program

Suport financiar

Programul finanțează în proporție de 100 % taxele de Cazare și masă în cadrul Colegiului Alexandru cel Bun din Gura Humorului.

Dezvoltare personală

importanța abilităților sociale în dezvoltarea tinerilor este, de cele mai multe ori, trecută cu vederea în context instituțional și educațional. Rezultate pozitive transversal în multiple domenii pot fi dobândite printr-un concept de sine pozitiv, autocontrol, gândire critica, orientata spre soluții și bineînțeles comunicare. Toți tinerii din program iau parte la un program de dezvoltare personală, cu întâlniri bi-lunare; ce contribuie activ la atingerea obiectivelor asumate.

Mentorat

Fiecărui tânăr din program îi este atribuit un mentor – o persoană de succes la nivel național, spre a-i servi drept model în viață, sfătuitor și exemplu. Dezvoltată ca o componentă de e-mentoring, cu două întâlniri față în față anual; relația dintre mentor și tânăr are un puternic impact pozitiv în dezvoltarea tinerilor.

Dezvoltare sportivă

Prin parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, tinerii din program beneficiază de sprijin continuu în dezvoltarea sportivă.

Activități extracurriculare

Educație financiară, Cursuri de limbi străine, Cursuri de IT etc. Suport educațional și sprijin în carieră

Dezvoltarea Abilităților

Programul oferă tinerilor ateliere și cursuri pe teme relevante, cum ar fi: educația financiară, cursuri de limbi străine, cursuri IT, etc.

Suport educațional și în carieră

Pentru fiecare copil din cadrul programului, identificăm domenii de intervenție, recrutăm profesori și voluntari și formăm grupuri de lucru pentru a le oferi acestor copii sprijinul necesar pentru a-și descoperi cariera.

Integrare socială

Tinerii din program au oportunitatea să participe la activități, evenimente și excursii organizate.

Parteneri